Imediat după ce a vorbit public despre meciurile aranjate, Pejovic a început să primească amenințări. FIFPro i-a pus la dispoziție un avion privat, în cazul în care voia să plece din Serbia, dar jucătorul a refuzat
Pejovic n-ar fi vrut ca lumea să creadă că fuge de responsabilitate: „Am spus ceva și voi duce această luptă până la capăt. Indiferent de consecințe”
Sârbul de 30 de ani a oferit anul trecut una dintre cele mai complete mărturii despre blaturi. Sub protecția FIFPro – sindicatul mondial al fotbaliștilor – jucătorul a dezvăluit calvarul prin care a trecut la Borak Cacak, o echipă din prima ligă din Serbia, în momentul în care a fost forțat să joace într-un blat. Amenințări, șantaj, nepăsare. De la spusele sale, FIFPro a pus bazele unui sondaj anonim făcut în toate țările din Estul Europei, Black Book, iar rezultatele șocante au fost înaintate spre FIFA și UEFA. Cazul lui Pejovic a rămas însă în umbră, în timp ce viața fotbalistului se transforma treptat într‑un coșmar fără sfârșit. Povestea acestuia a fost prezentată în numărul de ieri al ProSport.
În barul pustiu din Kragujevac, reporterii ProSport au în față un om resemnat. E conștient că viitorul său în fotbal a încetat să mai existe din momentul în care a vorbit despre meciurile aranjate. Dar Pejovic, în ciuda problemelor care îl apasă evident, nu pare dispus să renunțe la un lucru, cel pentru care și-a riscat cariera: lupta împotriva sistemului corupt din fotbal.
Dragișa, regreți că ai vorbit? Nu! Și voi merge până la capăt cu lupta asta! N-aș schimba nimic din ce am făcut și voi vorbi în continuare, indiferent de consecințe.
A trecut un an de atunci. Care au fost lucrurile bune și care au fost lucrurile rele care ți s-au întâmplat după ce ai vorbit despre blaturi? Lucrurile bune sunt legate de sprijinul primit din partea Sindicatului fotbaliștilor din Serbia, de sprijinul celor de la FIFPro sau de la Parlamentul European. (trage iar aer în piept și privirea îi coboară în pământ) Iar cele rele… sunt multe. Dar lucrul care mi-a dăunat cel mai mult… amenințările. Telefoanele de amenințare la adresa familiei. Din cauza asta am și divorțat. Soția nu a mai suportat presiunea. Știi, am un copil mic, de patru ani… E greu să înduri toate astea.
Spune-mi, te rog, despre amenințări… Suna telefonul și îmi spuneau «O să îți rupem picioarele, o să îți rupem mâinile. Nu o să mai joci în viața ta fotbal». Lucruri de genul ăsta. Nu știu cine mă suna…
Resimțind toată această presiune, nu te-ai gândit că ar fi mai bine să pleci din Serbia? FIFPro mi-a pus la dispoziție un avion privat, în caz că voiam să fac acest lucru. Dar nu am vrut. Dacă plecam, poate că lumea ar fi crezut că fug. Că am spus niște lucruri și acum fug. Iar eu nu vreau să se creadă așa ceva. Am ceva de dovedit aici!
„Colegii sunt în aceeași situație, dar se tem”
Până la urmă vorbim despre siguranța fetiței tale. Merită fotbalul acest sacrificiu? Nu o să permit niciodată ca fata mea să pățească ceva! Voi face totul pentru a o proteja! Totul! (furia și încordarea i se citesc pe față) Să fie clar, voi face tot ce ține de mine ca ea să fie în singuranță!
Meciul cu Partizan a fost singurul blat în care ai jucat? (stă pe gânduri) Nu, au mai fost vreo șase-șapte.
De ce ai ales să vorbești doar despre acesta? A fost complet diferit față de celelalte. Am fost băgat într-o mașină, plimbat prin tot orașul, amenințat. Circumstanțele au fost altele. Au fost meciuri aranjate, dar la acestea se vorbea cu toți jucătorii. Acum nu s-a mai întâmplat așa. Doi dintre noi am fost băgați în mașini, asupra altor trei sau patru a fost aplicată o altă formă de presiune.
Meciurile erau aranjate pentru puncte sau pentru puncte și pentru pariuri? Asta e o întrebare grea. Eu cred că, în principiu, pentru puncte. Și îți dau un exemplu: campionatul în care am jucat acest meci cu Partizan a fost câștigat de ei la trei puncte distanță față de Steaua Roșie. Practic, meciul cu noi le-a asigurat campionatul! Titula! Titula! Și, în plus, cine ar vrea să parieze pe o cotă mică, atât cât ar avea Parizan pentru o victorie cu Borak Cacak?!
Ai cunoștință să existe o cultură a pariurilor printre fotbaliștii din Serbia? Tu ai pariat vreodată? Nu am pariat niciodată. Sincer, nu mă interesează lucrurile astea. Dar știu că se pariază. Sunt meciuri în care una dintre echipe conduce la pauză și apoi pierde meciul… Îți sar în ochi chestiile astea.
Prietenul său intervine: „Există o poveste legată de meciul Partizan – Maccabi Tel Aviv. Se spune că unul dintre jucătorii lui Partizan ar fi pariat că se vor înscrie trei goluri până în pauză la acea partidă. Ghici ce?! După 45 de minute, Partizan era condusă cu 2-1”
După ce ai făcut aceste dezvăluiri, cum au reacționat colegii de echipă? Au mai vorbit cu tine? (zâmbește pentru prima oară) Daaaa! Colegii sunt prietenii mei. Ei sunt în aceeași situație, înțeleg perfect, dar nu vorbesc. Se tem pentru siguranța familiilor lor.
Având în vedere prin ce ai trecut, i-ai încuraja pe copiii care vor să facă sport să se îndrepte spre fotbal? Da. Eu văd în continuare frumusețea din acest sport. Văd în continuare partea curată a lui. Sportul te ține departe de tentațiile străzilor, de probleme. „Campionatul vostru e cel mai curat din lume!”
Uite, în România am avut un caz asemănător cu al tău. Un jucător a mărturisit în ProSport că a jucat în meciuri trucate, iar la câteva zile, într-o conferință de presă, președintele Federației l-a luat peste picior. (nu pare deloc surprins) Același lucru s-a întâmplat și cu mine. Kostic, un sponsor al clubului, a început să spună tot felul de lucruri urâte despre mine în presă. Directorul clubului, în schimb, încerca să echilibreze balanța. A început să vorbească frumos, doar pentru a mă face să nu mai vorbesc. I-am zis să se oprească, pentru că eu voi vorbi în continuare.
Mărturia ta i-a făcut pe cei de la FIFPro să alcătuiască un raport privind situația jucătorilor din țările est-europene. Cum ți se par datele strânse în Black Book? Cred că asta e situația reală.
Prietenul său intervine iar: „Sau poate e mai rău”
Și România a fost inclusă în acest raport, doar că, spre deosebire de celelalte țări, nici măcar un fotbalist nu a recunoscut măcar că a auzit despre meciuri trucate în campionatul nostru. Trebuie să înțelegi că le este frică. Probabil sunt oameni care pun presiune pe ei, oameni care îi forțează să nu vorbească. În toate țările incluse în Black Book a existat măcar un fotbalist care să vorbească despre meciurile aranjate. Numai în România nu. Sunt ferm convins că au fost sincer în răspunsuri (izbucnește în râs). Probabil aveți cel mai curect campionat din lume (râsul său răsună în încăperea goală)
Doar doi jucători au vorbit și aceia în interviuri acordate în ProSport. Și, probabil, au început imediat presiunile asupra lor, nu?
Da… Și eu mă întreb acum cât o să mă afecteze faptul că am vorbit din nou. Mă gândesc la ce se va întâmpla în momentul în care tu vei publica acest articol. Probabil va fi preluat de ziarele din Serbia și povestea va exploda din nou. Iar eu voi plăti prețul.
O liniște bizară acaparează localul. Jucătorul zâmbește amar, iar dialogul se închide brusc, ca și cum telepatic Pejovic îți transmite că e suficient. Acceptă o poză, apoi iese pe ușă împreună cu un prieten. Ce o să se întâmple cu el? E una dintre întrebările rămase, dar nici Pejovic nu știe răspunsul.
În Serbia, orice echipă e capabilă să câștige cu Partizan sau cu Steaua Roșie. Numai că nu o fac! Gâdește-te și tu de ce se întâmplă lucrul ăsta Dragișa Pejovic, jucător Radniki Nova Pazova
Toate ușile sunt închise pentru mine în fotbal din momentul în care am decis să vorbesc despre meciurile trucate. Dintre miile de fotbaliști din Serbia, doar eu și Boban Dmitrovic am ieșit în față și am spus lucrurilor pe nume Dragișa Pejovic, jucător Radniki Nova Pazova
117 meciuri a jucat Dragișa Pejovic pentru Borak Cacak, echipa al cărei conducător l-a forțat să joace în blaturi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER